VIBRAȚIA ZILEI – 10 aprilie 2021

Azi vom prefera să ne bazăm numai pe noi. Dorința de a face totul singuri pornind de la convingerea că nimeni nu poate egala vigilența și puterea noastră de concentrare ne va urmări pe parcursul întregii zile.Vibrația universală a zilei de 10 aprilie 2021 este 1. Vom avea reacții rapide, ne vom pierde cu ușurință răbdarea. Nu vom avea stare. Vom lua decizii pe loc și ne vom enerva când ceilalți vor încerca a ni le comenta ori schimba. Ne vom simți mai puternici, mai siguri pe noi. Nu vom lucra bine într-o echipă dar vom simți nevoia de a le ordona colegilor. Ne vom impune cu orice risc.

Șansele de a reuși sunt crescute. Este o zi perfectă pentru a începe, pentru a demara proiecte. Azi acțiunile ne vor fi corecte și decise. Vom fi mai entuziaști, curajoși, ambițioși, energici. Orgoliul va fi exagerat, riscăm discuții aprinse cu toți cei care ne vor dezaproba opiniile ori gesturile. Vom fi practici, dinamici, încăpățânați, agresivi. Vom avea impresia că suntem cei mai buni, cei mai deștepți, cei mai importanți și ne vom comporta ca atare. Vom da ordine și vom aștepta că toți ceilalți să le execute cu respect ba chiar să ne fie recunoscători. Nu este o zi în care să plutească romantismul în aer, în care să trimitem bezele și să visăm inimioare. Vom avea inițiativă, putem simți ocaziile avantajoase și putem acționa. Există șansa unor promovări, există posibilitatea de a ne face remarcați. Domeniul material promite o revigorare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *