PRIETENII MEI – Virgil Coman, mereu grăbit deși părea calm și liniștit – a decedat fulgerător pe 05 august 2016 într-o librărie din Constanța la o lansare de carte

Mereu sunt contrariat și îmi displace mult  expresia răutăcioasă că cimitirul e plin de oameni de neînlocuit ca să se poată argumenta ușor faptul că oricine, oricând poate fi schimbat în deosebi dintr-o funcție de conducere. A fost o teorie veche lansată și susținută în perioada comunistă ca să funcționeze așa zisa rotire a cadrelor, ca să nu crească și să înflorească burghezia roșie, un pericol uriaș. Vedem și astăzi cam peste tot fructele acelor rădăcini bine înfipte și îngrijite. Și râdem sau protestăm.

Virgil Coman nu va putea fi înlocuit de nimeni, niciodată. Nici la Arhive, nici în viața noastră culturală și așa plăpândă și firavă, nici prin preajma autorităților pentru a mai fi revigorate de câte cineva, nici în inimile noastre. Suntem toți supărați pe dumneata, prieten drag, că ne-ai părăsit așa degrabă! Virgil Coman era prietenul meu așa cum era pregătit să ajute pe oricine avea nevoie de dânsul. Voia să fie peste tot și reușea să facă asta ca și cum era ceva simplu, la îndemâna fiecăruia. Nu îți spunea niciodată că, vezi doamne, ce ocupat e dânsul și că ce treburi importante are de făcut  așa că mai bine ar fi să vii dumneata altădată. Dacă ar fi putut fi mai “lasă-mă să te las” cu mulți dintre cei care trăgeau de dânsul să le facă treaba poate că ar mai fi trăit alături de noi cei care îl iubeam și îl respectam.

Mă suna în fiecare sâmbătă să stăm de vorbă mult despe una despre alta, despre ce părere am eu în legătură cu recentele dumnealui articole din presă, să îmi spună ce carte i-a mai apărut, să trec neapărat să mi-o dea ca să putem discuta. “Asta e creație, domnule Haleț, ia uitați-vă ce frumoasă e, m-a costat o grămadă de bani!” Îi plăcea să mă audă pentru că îl lăudam rar și doar când trebuia. Îi făceam observații uneori critice mai ales ca să îl răscolesc, nu era obișnuit cu așa ceva. Toți îl lăudau și îl lingușeau. Se străduia să facă totul corect, nu voia ca cineva să îi reproșeze că nu a muncit bine că putea face mai frumos sau mai mult. Era ambițios și luptător. Urmăream cu multă atenție dezvăluirile dumnealui despre personalități care au avut activitate masonică pe aceste meleaguri. Răscolea cu mare talent de priceput iscoditor arhive de peste tot de pe la noi sau din toată lumea ca să ne surprindă cu lucruri inedite, spectaculoase. Știa unde să caute iar bucuria rezultatului surprinzător era pentru dânsul ceva minunat. Nu a vrut să fie mason niciodată deși le cunoștea activitatea citea cărți masonice mai mult pentru documentare ca să nu se exprime greșit. A scos la lumină vechi mistere masonice despre cei care au activat în slujba masoneriei pe aceste meleaguri dobrogene. Prefera să se poată exprima liber despre personalitățile și faptele descoperite de dânsul. Cunoscând bine exagerata discreție a masonilor voia să evite oarece opreliști care i-ar fi putut dăuna dorinței de a face publice descoperirile arhivistice. Cine îi va continua munca în acest domeniu tare misterios?

S-a rugat de toate autoritățile din Constanța, prefecți, primari, președinți, parlamentari, care mai de care, să îl ajute să găsească un sediu mai bun și mai potrivit pentru comorile ce încă se mai află ascunse în ARHIVA din Constanța. ARHIVA NAȚIONALĂ, nu cea personală.  Încă mai există filoane de neprețuit ce pot și trebuie cercetate despre noi și despre înaintașii noștri. Dacă ne cunoaștem bine trecutul, dacă îl cinstim cum se cuvin, poate am avea motive să fim acum mai buni și mai liniștiți. Putem lăsa impresia că știm să ne pregătim viitorul. Singurul lider local care s-a îndurat să rezolve situația dezastruoasă în care se află și acum sediul pentru ARHIVA NAȚIONALĂ din Constanța este, sau mai corect spus a fost, Nicușor Constantinescu. Fapt pentru care acum este în pușcărie!?! Prima condamnare pentru așa ceva a primit-o. Pentru că a vrut să mute ARHIVA în sediul actual al fostului așa numit Centru de recrutare al armatei. Clădire care zace nefolosită în centrul orașului, lângă Biblioteca Județeană. Pe cine deranjează așa de mult istoria noastră dobrogeană? Cine se va mai încumeta să rezolve un sediu nou, modern, potrivit pentru actele și faptele din trecutul nostru care încă poate fi aflat, studiat, cercetat, dezvăluit? Virgil Coman a dispărut, Nicușor Constantinescu e în pușcărie, ARHIVA se distruge. Dacă știm să ne respectăm trecutul putem avea încredere în viitor făcând acum fapte bune cu orice risc.

Când îți mor prietenii prea devreme și pe neașteptate regreți că nu le-ai spus de câte ori era nevoie ce fericit ești lângă ei. Virgil Coman va rămâne mereu în inima noastră. Lipsa dumnealui doare și va fi de neînlocuit.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *