Prietenii mei – Vasile Hariton – artist, om, părinte, prieten, profesor, îndrumător, creator, manager

Vasile Hariton era actor la Teatrul de Păpuși din Constanța parcă din totdeauna. Și bun și harnic și priceput și iubit de toată lumea. Avea un fel special de a-l înlocui pe Moș Gerilă cu Moș Crăciun de ziceai că ăla e și nu se supăra nimeni. L-am invitat la mine acasă, pentru a-mi onora sărbătorile de iarnă, ori de câte ori am putut.  Chiar și pe 25 decembrie 1989. Fiind la Teatrul Liric ocupați până peste cap cu repetițiile pentru premiera cu Nabuco nici nu am băgat prea mult de seamă cu 16 decembrie cu 17 decembrie și cu ce a mai urmat până când am rămas uimiți că au fugit de pe scenă toți membrii corului VOX MARIS de la armată, de la marină, împrumutați ca să ne sune și mai bine vestitul cor al robilor. Aflaseră ei înaintea noastră că armata nu mai are ministru și că locul lor e în cazarmă nu pe scenă. Lumea punea la cale și alte spectacole și avea nevoie de ei la locul lor. Acum, Țara avea nevoie de ei ca soldați nu ca artiști. Din momentul ăla eu nu am mai plecat din teatru fie ce-o fi deși aveam treabă și pe la atelierele teatrului și pe la agenția de bilete și pe la diverși furnizori. Cele necesare unui teatru sunt de o diversitate uluitoare mai ales în preajma unei premiere cum urma să fie cea cu Nabucco. Decorurile și costumele acestui spectacol aflat în repertoriu și astăzi sunt mai bune și mai frmoase decât cele de la Opera Națională din București! Îmi organizasem și mai bine și paza și toate utilitățile și tot ce aveam nevoie pentru a putea interveni în orice chip și sub orice formă mai ales că nu știam unde ne este dușmanul și ce urma să ne facă. Primeam tăvi cu mâncare și cu plăcinte de la toți din jurul nostru. Nu ne era frică de otravă. Știam că lumea ne iubește.

Pentru  a căpăta curaj și pentru a lăsa impresia că lucrurile vor intra repede în normal am plecat cu Dacia mea amărâtă să îl iau de acasă pe prietenul meu Hariton echipat deja în Moș Crăciun cu gândul să îl duc la cel mic al meu ce era plasat strategic la socrii, în centru orașului, nu în Coiciu unde locuiam atunci și unde mai fusese nea Lache de mai multe ori în chip de Moș Gerilă. La intersecția străzii Mircea cu Bdul Mamaia niște căcați cu ochi și cu pușcă au început să tragă în noi din toate părțile. Eu nu m-am speriat și nu am oprit deși nici bine  nu mă simțeam. Uluiala era pe noi cât Casa Albă. Cred că ne făceau terci. Nae Hariton foarte uluit și nedumerit a ieșit jumătate pe geamul din dreapta țipând la ei: “nu trageți bă, sunt Moș Crăciun”! Am oprit mașina și l-am dat jos pe moș în spatele unui bloc din intersecția aia acolo unde eram așteptați. De undeva de sus, de pe alt bloc, un dobitoc cu pușcă trăgea în noi. Gloanțele îmi șuierau pe la picioare. M-am ascuns pe după mașinile din parcare până a intrat domnul Hariton pe scară apoi am fugit și eu după el. Cum să tragi mă în Moș Crăciun?! Și de ce?! Că doar nu trăgeau în mine. Nu îi supărasem cu nimic. Cine era dobitocul care trăgea în noi de acolo de sus de pe blocul învecinat, de pe LS2, blocul ăla de pe Bdul Mamaia? Plec după ce ne făcusem treaba de la ai mei și mergem la Eugen Mazilu acasă, directorul Teatrului Dramatic, pentru că se pricopsise cu un băiețel mititel, mai avea unul dar mult mai mare, și voiam să îi fac și dumnealui o supriză acum când nu prea circula nicio mașină prin oraș. Nici nu ajung bine la ei acasă că din ușă doama Mazilu îmi zice tremurând toată: “du-te repede la Teatru, se trage din Teatru”! Incredibil, imposibil, plecasem de acolo de abia de o oră. L-am lăsat la treabă pe Moș Crăciun, pe prietenul meu Moș Lache Hariton, care din fire nu se speria așa ușor, brăilean adevărat, era de altfel și de data asta pe mâini bune, și am fugit la Teatru destul de îngrijorat și de nelămurit. Eram pregătit sufletește să dau piept cu revoluția fie ce-o fi.

Vasile Hariton a fondat Teatrul de păpuși din Brăila în 1951 apoi a venit în Constanța în 1966 și a muncit aici pentru noi și pentru copii noștri până târziu la pensie, o viață întreagă. A fost actor în filme. Toată lumea îl iubea pe Lache sau pe Hari. După revoluție a înființat propriul său teatru pentru copii. Fata dumnealui, Crenguța Hariton, este actriță la Teatrul Nottara din București.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *