29 noiembrie 2022

HaletTV.RO

HaletTV.ro

NUMEROLOGIE – VIBRAȚIA UNIVERSALĂ A ANULUI 2022

5 min read

Dacă în 2021, influențați de vibrația universală 5, am fost adaptabili și cameleonici, dacă am dorit schimbarea și am provocat-o, dacă am fost ușor superficiali și risipitori, dacă am pierdut și am acceptat irosirea banilor sau a talentelor, a situațiilor fovorabile, dacă am acceptat aventura și ne-am complăcut în situații deloc măgulitoare, în anul 2022 vibrația universală 6 ne va determina să ne simțim răspunzători pentru tot ceea se se petrece în jurul nostru, pentru modul în care vor acționa cunoscuții noștri, pentru tot ceea ce se va desfășura în întreaga lume.

Ne vom implica, vom deveni mai serioși, mai dornici de a a îi ajuta pe ceilalți chiar și împotriva voinței lor. Vom face binele cu forța și de cele mai multe ori singurii fericiți vom fi noi. Vom intra cu bocancii în viețile celorlalți, vom dărâma uși care se doreau a rămâne închise pe vecie. Ne vom transforma în detectivi care vor cerceta viețile altora doar pentru a găsi cele mai bune soluții menite a rezolva problemele celor care de fapt nu și-au dorit, care nu ne-au cerut ajutorul. Vom oferi remedii, leacuri iar eforturile nu ne vor fi întotdeauna recompensate pe măsura așteptărilor. Ba chiar vom provoca supărări, vom determina nemulțumiri.

Vom avea impresia că toți ceilalți nu au habar a se descurca fără intervențiile impuse de noi.

Cei ce vor deține puterea vor face uz de ea abuzând chiar, nu din plăcerea de a își manifesta autoritatea, ei și-o manifestă oricum dintotdeauna, ci din nevoia de a oferi ajutor. Da, NEVOIA, ați citit corect. Acest an 2022 este un an în care cu toții vom simți nevoia de a ne face utili, de a ține prelegeri, de a îi învăța pe ceilalți, de a îi educa pe ceilalți, de a-i trimite, eventual, la colț până când (ceilalți, evident, nu noi) își vor învăța lecțiile ori până când vor înțelege că trebuie să acționeze așa cum le spunem noi, nu așa cum își doresc ei. Când sfaturile ce vor avea putere de lege nu vor fi urmate ne vom supăra, vom aplica sancțiuni.

Problemele vor apărea clar când soțul va dori a-și instrui soția, când consoarta va tinde a-și îndruma și controla partenerul de viață, când copiii vor deveni profesorii părinților iar elevii vor face pe deștepții în fața pedagogilor și când cei care au școala vieții le vor explica oamenilor de știință cum se învârte Pământul și în jurul cui. Nu am amintit despre politică pentru că oricum dintotdeauna toți s-au priceput mai bine decât politicienii, la fel cum toți spectatorii știu fotbal, tenis ori handbal mai bine decât fotbaliștii, tenismenii sau handbaliștii.

Vibrația universală 6 ne va îndrepta atenția către viața de familie. Este anul în care tindem către echilibru mai mult decât în orice alt an. Orice dezechilibru va fi studiat și, dacă nu poate fi remediat, varianta divorțului va fi luată în calcul. Anul 2022 va fi anul în care speranța va învinge. Divorțul în sine reprezintă speranța într-o viață mai bună, de unul singur sau alături de un partener potrivit. Vibrația 6 înseamnă dragoste, căsătorie sau divorț. Cine spune că toate aceste nu se pot petrece într-un singur an? Mulți vor divorța, se vor îndrăgosti și se vor recăsători într-un an cu această vibrație.

Cei ale căror căsnicii sunt oarecum șubrede vor trebui să acorde grijă și atenție suplimentare comportamentului în căsnicie (asta dacă își doresc să o păstreze), cei care se iubesc se vor gândi cu mai multă seriozitate la oficializarea relației.

La serviciu vom fi brusc mai implicați, vom trata cu seriozitate fiecare sarcină primită, sarcinile suplimentare vor fi considerate ocazii de a ne dovedi profesionalismul.

Lista prietenilor se va scurta. Vom învăța să apreciem fair-play-ul, bunul simț și vom sancționa aspru necinstea.

Vom exagera în a le face morală celorlalți, ne va fi dificil să înțelegem opiniile altora, ne vom face griji inutile pentru probleme minore, vom vedea catastrofe acolo unde este doar o furtună într-un pahar cu apă.

Vom prefera acordul, armonia, împăcarea, pacea. Doar că în 2022, grație vibrației 6, sentimentele vor domina rațiunea și se poate întâmpla să asistăm la hotărâri aberante, iraționale, fără sens iar privilegiile, părtinirile să devină tot mai frecvente.

Nu voi aminti despre latura materială a vieții, despre bani. În acest an ne vom dori bani la fel de mult ca întotdeauna doar că vom primi nu neapărat mai puțin dar cu siguranță nu cât să ni se pară a fi mulțumitor. Aș putea spune că vibrația 6 nu este o vibrație care să rezoneze într-un mod plăcut cu banii. Cu siguranță este o vibrație a iubirii. Vom avea nevoie să ne simțim iubiți și acceptați de cei dragi nouă. Vom avea nevoie să știm că ceilalți ne iubesc așa cum suntem, cu stări excelente și cu indispoziții, cu angoase și cu speranțe, cu hachițe.

În acest an vom arunca măștile și ne vom admira curajoși în oglinzile sufletelor, ne vom descoperi și destăinui celorlalți, ne vom asuma răspunderea faptelor noastre. Dar mai presus de toate ne vom asuma răspunderea a ceea se suntem, a ceea ce ne dorim.

Anul 2022 cu a sa vibrație 6, este cel mai bun an pentru căsătorie, cel mai potrivit an pentru divorț.

Să nu uităm că există vibrația universală a lui 2022 care ne influențează pe toti (cea descrisa în acest material) și vibrația personală (a fiecăruia în parte) pentru anul 2022 care se calculează funcție de data nașterii. Cele două se influențează una pe cealaltă, rezonează sau nu, își accentuează sau își disipează efectele iar dacă vrem să ne fie mai bine, să facem totul mai bine ar trebui să le înțelegem și să ținem cont de ele.

Mult succes!

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.