5 decembrie 2022

HaletTV.RO

HaletTV.ro

VIBRAȚIA ZILEI – 08 februarie 2022

2 min read

O zi mai degrabă ciudată, dacă nu ar fi dificilă, deși ar putea deveni și una și cealaltă. Vom încerca să înțelegem ce ne dorim, cu siguranță și ceilalți ar vrea să înțeleagă același lucru. Nu vom accepta sfaturi, nu vom tolera ca cineva să ne dea ordine, ne-am izola dar parcă nici asta nu ne-ar conveni, am ieși la plimbare dar ne enervează toată lumea. Așa că vom prefera să fim țâfnoși alături de ceilalți, ne vom încuia sentimentele, vom fi sceptici, inabordabili.

VIBRAȚIA ZILEI de 08 februarie 2022 este 7.

Vom fi melancolici, ușor depresivi chiar. Vom fi însă intuitivi, ne vom putea mândri cu abilitățile analitice pe care parcă le vom redescoperi. Suficient de excentrici vom face planuri secrete și vom acționa neașteptat. Vom simți nevoia să cerem îndurare, nu vom dezvălui nimănui, vom ridica ochii spre cer așteptând un semn, o scăpare. Cei ce vor trece pragul către lumea de dincolo vor fi parcă mai mulți. Putem asista la întâmplări ciudate, vom privi vești neașteptate, unii chiar vor avea parte de surprize. Totul se va întâmpla altcumva decât am plănuit, după alte reguli, trasate parcă de dincolo de noi, de dincolo de puterile noastre de a înțelege. Este favorizat tot ceea ce ține de filosofie, psihologie, religie, ocultism, secret… este o zi misterioasă prin excelență.

Dragostea capătă alte noi înțelesuri, putem aminti dragostea față de Dumnezeu. Dragostea carnală nu este neapărat preferata acestei zile.

La serviciu vom fi încăpățânați și difici. Mai bine ar fi să ne respectăm unul celuilalt nevoia de intimitate și încăpățânarea, măcar pentru o zi!

Nici banii nu vor urma traseul pregătit de noi. Chiar și ei vor găsi drumul către noi după alte reguli, în alte condiții.

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.