2 decembrie 2022

HaletTV.RO

HaletTV.ro

Numerologie – CRISTIAN DIACONESCU

5 min read

Vicepreședinte al senatului României, ministru de externe, ministru al justiției, președinte al PMP și consilier al Președintelui Traian Băsescu sunt doar câteva dintre ipostazele în care l-am văzut de-a lungul timpului pe Cristian Diaconescu.

Anul 2001 a marcat pentru Cristian Diaconescu începutul carierei politice prin numirea sa ca Secretar de Stat pentru Afaceri Bilaterale în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Această funcție a fost îndeplinită în paralel cu funcția de negociator șef pentru Tratatul privind regimul frontierei de stat româno-ucrainene, pentru Tratatul Politic de bază între România și Federația Rusă, pentru Legea maghiarilor din statele vecine Ungariei pentru tratatele și acordurile bilaterale privind regimul frontierelor, protecția minorităților și readmisia, precum și în domeniul măsurilor de creștere a încrederii și securității în Europa, ne arată wikipedia.

Data naşterii 02 iulie 1959

Trebuie să ştie, să vadă, să audă, să îşi spună opinia şi să-i fie îndemnul urmat

Cifra destinului 6 dacălul din 3, norocosul, inventivul şi amfitrionul desăvârşit 3, ni-l dezvăluie pe Cristian Diaconescu fiind un tip care munceşte de dragul lucrului bine făcut, responsabil. Chiar dacă asta presupune să se transforme în zonă de tampon când în partid sârma ghimpată pătrunde în inimile tuturor, scrijelind, mutilând, urâţind. Diaconescu iubeşte frumosul, ştie să admire arta, o poate promova. Poate avea talent de scriitor, chiar voce plăcută. Este stăpânit de curizitate. Trebuie să ştie, să vadă, să audă, să îşi spună opinia şi să-i fie îndemnul urmat.  Poate întinde mâna oricui i-ar cere ajutorul. Prietenii îi sunt puţini dar pentru o viaţă întreagă. Priceput în arta diplomației, are nevoie de parteneri puternici – cifra zilei de naştere 2. Dacă se hotărăşte să pornească la drum sigur nu se opreşte până când nu va fi terminat de îndeplint acea misiune la care s-a înhămat. Poţi să stai liniştit, totul va fi bine rezolvat. Se implică, este responsabil, verifică. Oricât de multe ar avea de îndeplinit nu pridideşte şi-şi mai adaugă niscaiva greutăţi pe umeri şi dă-i şi munceşte! Poate avea pofte ciudate. Ar putea fi gurmand. Şi vanitos, uneori depresiv. Cifra numelui complet arată modul în care interacţionăm cu cei din jur, influenţând acţiunile şi relaţiile cu cei din jur. Cifra numelui complet este 7.

Comportamentul lui Diaconescu este distant

Când îl vezi şti clar că nu vei îndrăzni să-l abordezi, că este undeva pe piedestal şi nu doreşte să coboare de acolo nici să privească înspre bieţii muritori.

În realitate, Diaconescu este un tip plin de viaţă, spumos, tipul bărbatului desăvârşit: distins, plin de umor, misterios, frecventând societatea bine aleasă. Îi place să se joace. Joacă la cacealma şi cu soarta iar tolba-i este burduşită de idei. Ce dacă are toane şi uneori este impulsiv şi blazat? Are nevoie să ştie că este iubit. Adesea gelos, intolerant, suficient de risipitor. Se poate enerva cu uşurinţă.

Nu-i place ca timpu-i să fie risipit.

 Se consumă. Trăieşte intens, râde cu putere, ţipă în sinea lui dacă locul nu-i permite altfel.

Poate da dovadă diplomaţie, tact şi modestie şi ştie când este timpul potrivit pentru ca aceste calităţi să fie exploatate. Minuţios, ordonat poate coopera cu uşurinţă. Până atunci se hotărăşte greu. Poate avea treceri subite prin cele mai diverse stări sufleteşti într-un timp foarte scurt. Râde, plânge, e fericit şi numaidecât suferă, clocoteşte pentru ca imediat să se transforme în Polul Nord. Este ori zi ori noapte, niciodată înserat sau în zori. Totul îi este clar, ştie bine, dacă începe termină. Dacă stă nici nu clipeşte. Poate da dovadă de mult devotament, ştie că este norocos şi nu are nevoie să-şi ascundă chipul niciodată. Nu ar reuşi. Nu face eforturi inutile.

Respectă parteneri şi duşmani fără discriminare.

Uneori nu îndrăzneşte să facă primul pas chiar dacă îşi doreşte. Unii spun că este îngâmfat eu, doar că este sfios, rezervat. Poate simţi, avea presentimente şi clipe în care nu vrea pe nimeni în jur. Poate ţine cont de opiile altora. Cunoaşte oamenii dintr-o privire, detaliile sunt lăsate pe seama celor desemnaţi a se ocupa de ele. Poate vedea ansamblul cu succes, pădurea, în a sa splendoare. Cifra energetică reprezintă cumulul trăsăturilor de comportament şi evidenţiază ce anume poate fi realizat din acele lucruri la care suntem predispuşi prin cifra destinului şi a numelui complet. Cifra energetică a lui Cristian Diaconescu este 4.  

Se poate detaşa de sentimente

Viaţa sa va purta amprenta talentului de a construi doar pe teren solid, a darului de a fi practic. Este un tip serios care va lua în calcul propria stabilitate. Progresul îi va fi constant dar sigur. Se poate detaşa de sentimente. Ştie să despartă grâul de neghină.

Vibrația personală a anului 2022 este 6 pentru Cristian Diaconescu. Teoretic un an bun, practic este anul în care se va implica mai mult, va călători și mai mult, va participa mai mult ca în trecut la întâlniri de taină dar va și rezolvaprobleme, va dezlega mistere, va risca neîntrerupt, adrenalina va fi la cote maxime.

Lunile martie si decembrie 2022 vor marca finalul unor colaborări, vor aduce cu sine mai mult dramatism, mai multă durere dar și riscul unor accidente și un sistem imunitar care ar trebui supraveghet mai atent.

 În luna octombrie 2022 va fi mai retras, parcă va dori să-și pună ordine în gânduri, să-și reevalueze grila de valori. Va fi mai melancolic, poate regretele târzii îl vor sâcâi mai mult, cu siguranță va prefera singurătatea. Se va ermetiza, se va îndepărta de tot ceea ce îi va provoca rău. Planificările vor suferi modificări neașteptate motiv pentru care va fi nevoie de planuri de rezervă.

Pare că din 2023 activitatea sa va fi cumva mult mai ferită de luminile reflectoarelor.

 Judecător, diplomat, jurist, politician, a deținut numeroase funcții de răspundere în cadrul Ministerului Afacerilor Externe printre care: diplomat în Delegația Permanentă, ulterior Misiunea Permanentă a României la OSCE; coordonator al secției de cooperare în domeniul politico-militar al OSCE din MAE; diplomat în Misiunea Permanentă a României pe lângă Organizațiile Internaționale de la Viena, adjunct al șefului misiunii pentru domeniile politico-militar și de securitate ale OSCE; director al Direcției OSCE și de Cooperare cu Structurile Subregionale din Ministerul Afacerilor Externe; director general al Direcției Generale Juridice și Consulare din Ministerul Afacerilor Externe; șef de delegație la reuniunile privind Dimensiunea Umană a OSCE, Comisia privind Drepturile Omului la Geneva și Comisia Dunării. În anul 2000, luând în considerare experiența sa în negocierile internaționale, Ministerul Afacerilor Externe i-a încredințat o importantă misiune internațională, numindu-l Secretar general adjunct al Organizației pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN) și ambasador en pied în această organizație- sursă: wikipedia.

sursă foto: bugetul.ro

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.