5 decembrie 2022

HaletTV.RO

HaletTV.ro

VIBRAȚIA ZILEI – 10 AUGUST 2022

1 min read

Vom da și vom primi lecții, ne vom asuma gesturi, declarații, fapte, consecințe ale unor acțiuni.

VIBRAȚIA UNIVERSALĂ A ZILEI DE 10 AUGUST 2022 ESTE 6.

O zi în care tot ceea ce facem, gândim sau urmează să întreprindem are legătură cu familia, implicarea și indecizia legată de cele două.

Nevoia de a fi încurajați și susținuți de familie se va manifesta pe parcursul întregii zile. Dorința de a împăca, de a reanaliza, de a concilia definește această zi. Singurul moment în care putem deveni cu adevărat radicali este acela în care decidem o separare definitivă, un divorț.

Este o zi în care dragostea, căsătoria sau divorțul vor fi la fel de posibile. O căsnicie în care discuțiile în contradictoriu lungi și interminabile devin insuportabile se poate sfârși într-o astfel de zi, cei doi parteneri hotărând că au nevoie de odihnă. O relație frumoasă poate conduce către această zi în care cei doi protagoniști să își dorească o viață împreună. O întâmplare fericită poate aduce împreună doi oameni care se vor îndrăgosti iremediabil. Acesta este efectul vibrației 6.

Oriunde ne-am afla și în orice situație vom fi implicați, serioși, curioși, pregătiți să intervenim pentru a rezolva probleme care probabil nu vor apărea niciodată.

Banii mai mulți vor veni în altă zi.

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.