29 noiembrie 2022

HaletTV.RO

HaletTV.ro

Clipe de viață. Rătăcit printre ai noștri – Ce fel de nume e ăsta, Haleț?

3 min read

Odată plecat din Coiciu, de la școala din Coiciu, m-am trezit în clasa cincea la școala greacă, parte din Liceul Mihai Eminescu denumit pe atunci Ana Ipătescu! Școala nu mai era pentru greci, era pentru toată lumea, dar așa i se spunea pentru că așa fusese. Brusc am descoperit că acum era nevoie din partea mea de mai multă străduință ca să mai fiu fruntaș la învățătură cum îi obișnuisem pe ai mei deși nu ăsta a fost scopul meu în viață. Concurența era mare. Mulți copii erau ba din familii bune, cu mari pretenții, ba aveau neamuri printre oficialitățile vremii.

Un profesor m-a întrebat că „ce fel de nume e ăsta, Haleț? Se pronunță cu accent pe prima silabă sau pe a doua? Ești evreu sau machedon?”

Nu mă gândisem la așa ceva niciodată. Ai mei aveau prieteni de toate felurile, din toate semințiile, și erau multe pe lângă noi fără ca mie să mi se pară asta ca fiind ceva ciudat. „Tată, noi suntem români?” „Bineînțeles, ce-ți veni? Mă-ta e din neamul lui Topor de la Ciobanu, ce vrei mai român decât atâta?” Pentru că tema devenise interesantă iar colegii se amuzau, că sigur sunt evreu, părea mai exotic decât machedon, le-am scos puța pe stradă în fața la cinema Popular și le-am arătat-o de câteva ori ca să vadă idioții că nu lipsește nimic din ea cum auzisem eu că pățesc băieții evrei. Și era lume multă pe acolo și aveam matricolă că așa era pe atunci dar eram furios.

Faptul că pe noi nu ne cheamă nici Popescu nici Ionescu ci avem un nume de familie straniu ca să nu zic altfel m-a determinat să tot verific de unde până unde, ce și cum.

Tata venea de undeva din Tulcea unde pe fratele lui, singurul, îl chema Haliț. Nu l-am cunoscut. Îl împușcaseră într-o capcană ăștia care se plâng acum că îi prigoneau comuniștii prin anii 50. Ajunsese milițian printr-o comună din Tulcea pentru că era om bun și îl voiau toți pe acolo. A lăsat în urmă vreo trei copii orfani, verii mei, la care ne ducea tata de mână să ne ținem de neamuri. Mergeam mereu pe la ei, ba prin Tulcea, ba prin Kogălniceanu de Tulcea la Sbor, că așa se numea serbarea de hramul bisericii, unde ăștia, neamurile mele, toți vorbeau machedonește pentru că cică așa era obiceiul pe acolo nu pentru că erau machedoni, că nu erau, asta știu sigur.

E greu să te cheme Haleț și să le spui oamenilor că nu ești machedon de parcă ți-ar fi rușine. În Piața Grivița unde după ce a ieșit la pensie tata avea o tarabă cu de toate cei din jurul lui vorbeau cu el machedonește de te apuca râsul când le răspundea „da, da, bine, bine” fără să știe un cuvânt altcumva decât pe românește.

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.