2 decembrie 2022

HaletTV.RO

HaletTV.ro

Clipe de viață. Rătăcit printre ai noștri – SALVAMAR DE BUNĂ VOIE – Numai salvamar să nu fii

5 min read

Cei doi armeni salvați de mine de la înec erau de fapt prieteni foarte buni, din copilărie. Erau la Eforie cu un grup măricel de turiști sovietici într-o excursie itinerantă dornici să vadă frumusețile României cât mai mult și mai bine.

Acum, în ziua cu pricina, veniseră să se scalde seara târziu care cum o putea fiecare după o masă copioasă și după multă băutură și de-a noastră și de-a lor. Odată intrați în apă se împleticesc bine nimeresc repede într-o zonă cu apă mai adâncă în timp ce valurile măricele își făceau de cap și reușesc să îi sperie de moarte pe amândoi.

Dacă în loc de aer iei două guri de apă sărată nu prea mai știi ce trebuie făcut. Sperietura e maximă. Cheliosul meu nu știe să înnoate și sare speriat și îl cuprinde cu brațele amândouă pe vechiul său prieten știind că este un bun înnotător. În astfel de situații singura soluție este să îl lovești puternic pe disperat să te îndepărtezi de el să încerci să te salvezi și apoi să vezi dacă mai e ceva de făcut pentru celălalt altcumva muriți amândoi îmbrățișați ca doi iubiți loviți de soartă.

Scena asta tristă, îngrozitoare, este văzută de pe mal de soția nenorocitului și nenorocosului. Și mai vede ceva incredibil, de neimaginat. Prietenul bun al bărbatului ei îl lovește și îl trimite la moarte pe acesta moment în care un străin, adică eu, eroul zilei, vine la timp, nu se știe de unde, îl salvează pe criminal apoi se duce și îl aduce din larg și de pe fundul mării pe cel aproape mort, pe soțul ei, pe care ea îl văzuse cum se stinge, că nu mai iese din apă. Cred că îl văzuse mort. Spre norocul nostru al celor implicați de voie de nevoie totul se sfârșește cu bine.

Seara sunt invitat la ei în cameră, la hotel, unde era așezată o masă cu de toate cam pentru vreo 12 bărbați. Femeile nu stăteau cu noi la masă. În aceeași cameră dar la o masă mai mică mai scundă într-un colț. Parcă date la o parte, ferite de cel rău, protejate de cine știe ce ispite.

În mod excepțional este admisă lângă noi împreună cu noi o tânără bucureșteancă, blondă, frumoasă cu câțiva ani mai mare decât mine pe care eu o tot plimbam cu barca și pe care am prezentat-o ca fiind sora mea. Ce era să le zic, în fața lor eram un om serios. Au umplut-o de aur, inele și verighete și brățări și lănțișoare pe tânăra profitoare leșinată de plăcerea succesului uriaș care căzuse pe capul ei privindu-mă cu niște ochi tare drăgălași plini de promisiunile unei iubiri pătimașe. Cred că nu mă va uita niciodată. I-au dat și un radio portabil rusesc de prima calitate, le știți voi.

Șeful grupului un rusnac înalt și bine făcut ținea mereu toasturi cu coniac moldovenesc excepțional. Ideea principală era că evenimentul salvator s-a întâmplat doar ca urmare a puternicei prietenii româno-ruse pentru că altfel nu se explică sacrificiul meu și reușita acțiunii.

Mi-e sete rău de tot, sunt copleșit de iubirea ce mi se arată din toate părțile dar nu mai pot și îndrăznesc să cer puțină apă întrucât ceea ce aveam de băut e doar coniac și șampanie. Cheliosul stă la masă în fața mea nu vorbește de loc, nu mănâncă, nu bea, doar se uită la mine ca la o minune dumnezeiască. Soția lui, frumoasă mult peste cât s-ar fi cuvenit, stă în picioare în spatele meu și nu se mișcă de acolo nici ca să mai pună ceva pe masă. Ore în șir m-a privit numai pe mine. Pleacă să-mi aducă apă și vine cu o tavă de argint, cu un pahar plin cu apă rece, se oprește lângă mine și începe să cânte. Mie mi-e și mai sete așa că îndrăznesc să întreb dacă pot să beau în timp ce ea cântă bănuind că e ceva misterios, un ritual. „Nu, să nu o deranjezi, cântă pentru tine ceva tradițional, din toată inima, din tot sufletul, astfel ca apa aia să fie vie și să te ajute de acum în viață!” îmi spuneau ceilalți în rusește limbă pe care o studiasem la liceu până la saturație, până la înnec. A cântat în armenește vreo jumătate de oră!

Ca să scap de acolo înainte de a mă turti rău de băutură le-am promis că voi veni la Erevan cu prima ocazie unde ei, prietenii celui salvat de mine din ghearele morții, mă vor îmbrăca în aur din cap până în picioare. „Ce i-am dat acum surorii tale e nimic, atât am putut noi trece pe la vamă.”

Nu mai știu dacă și cum am ajuns în seara aia acasă. Cred că am rămas pe undeva prin Eforie în grija plină de devotament a „surorii” mele care mă iubea nemaipomenit și m-a mai iubit și prin București până am terminat facultatea. Era genul mămos care știa din inimă că un tânăr student trebuie de fiecare dată când te joci cu el să și mănânce bine. După cum ați înțeles nu este chiar așa de simplă viața unui salvamar. Te pândesc tot felul de pericole.

Înainte de crăciun când am venit la ai mei acasă, tot în același an, am găsit o scrisoare venită de la tatăl celui salvat de mine din ghearele morții. Mă ruga să vin la ei la Erevan să mă vadă să mă cunoască, să stea de vorbă cu mine sau în cel mai rău caz, să îi trimit o poză de a mea să o aibă ca pe o icoană. Știa că îl salvasem pe băiatul lui de la moarte și voia să aibă o amintire de la mine. Mă ruga din toată inima lui de tată al cărui copil se născuse a doua oară cu sacrificiul meu. Nici acum nu știu cum de au aflat respectivii adresa mea și cum de a ajuns scrisoarea aceea la mine.

Regret enorm însă că, luat cu grijile vieții și cu mintea mea de copil încă neisprăvit pe de-a întregul, nu am putut sau am uitat să ascult rugămințile acelui tată din Erevan! „Lasă, Gigi, nu fi amărât din motivul ăsta. Tu nu pentru aurul lor ți-ai sacrificat atunci tinerețea. Ai salvat doi oameni de la moarte. Va avea Dumnezeu grijă de tine. Ți-ai mai făcut o cameră acolo sus!” Astea sunt vorbele unei doctorițe, prietenă cu noi, foarte apropiată de Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. O fi știind dânsa ceva!

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.