5 decembrie 2022

HaletTV.RO

HaletTV.ro

Clipe de viață. Rătăcit printre ai noștri. – Cine iubește și lasă?

4 min read

Școala greacă unde am muncit din greu din clasa a cincea până într-a opta mi-a folosit mult din toate punctele de vedere. Era ca o trecere de la clasele primare făcute în Coiciu unde eram primul la un liceu din cele două din Constanța care aduna ce era mai bun de peste tot și unde trebuia să te lupți și cu copiii protipendadei și cu cei silitori și cu cei unși cu tot felul de alifii interzise minorilor.

M-am descurcat bine și am devenit repede îndrăgit de toată lumea. Doamna Stanciu, diriginta noastră, a selectat an de an numai copii buni și am devenit cea mai renumită clasă din toate punctele de vedere. Eu eram vedeta liceului și, sau mai ales, pentru că eram mereu pe scenă la toate spectacolele. Primeam bilețele de la cele mai frumoase fete care mă îndrăgeau nespus și care m-au îndepărtat de cea mai grea misiune masculină: nu știam cum se face curte unei fete.

În primul an de facultate am suferit nespus. M-am trezit singur într-o lume rece și indiferentă. Habar nu aveau ăștia cine e Haleț și ce vrea el să le arate! Nici nu voiau să știe ce eram eu în stare. Mai ales fetele. Și ca să fie necazul și mai mare tocmai apăruse decretul cu interzicerea avorturilor. Prezervative nu se găseau decât unele românești, Vulcan, care deși erau groase ca naiba se rupeau încă de când le scoteai din pungă.

Toate femeile erau speriate de nici alea măritate nu mai știau ce obligații au ele pe lumea asta. Alea mai mici și mai tinerele de frică nu se mai pupau nici între ele. Când umblam pe la ceaiuri mă umflam în pene și în mușchi deși eram mic și prăpădit așa că una nu voia să meargă cu mine mai departe.

Până am schimbat tactica. M-am transformat în cel mai bun băiat și mai înțelegător și mai blând și mai cuminte.

Aveau fetele încredere totală numai în mine. Toate îmi plângeau pe umăr despre băieții răi, pe rând, evident, așa că la sfârșit mă voiau numai pe mine să le duc acasă. Și le duceam, ce era să fac. Întâi la mine, în Piața Amzei, unde aveam o cămăruță. Să ne odihnim oleacă să mai bem o cafea să povestim una alta să îmi arate ce și pe unde le doare câteodată așa ca între buni prieteni ce eram. Apoi, le duceam la ele acasă, la mămicile lor, care și astea aveau încredere în mine și nu mai știau cum să îmi mulțumească că am avut grijă și că ce băiat bun sunt eu și că să mai vin și altă dată.

Cămăruța o aveam închiriată de la o mare cântăreață de muzică populară care avea mare succes pe la Carul cu bere. Era o femeie frumoasă, arăta încă bine deși avea vreo 50 de ani. Se juca mereu cu un tip foarte voinic încă tânăr la 28 de ani, cam gelos. Venea noaptea și se cățăra pe la geamuri pe afară să vadă dacă nu cumva dormim împreună. Asta după ce tot el o aducea de la Carul cu bere noaptea târziu de frică să nu se împrăștie doamna pe acolo cine știe cu cine. Mereu tot voia la baie când eram și eu pe acolo să fac duș. Ziua în amiaza mare, că ea nu muncea nicăieri iar eu nu aveam ore pe la facultate.„Ocupat!” strigam eu de parcă voia să mă mănânce. Când ești mic ești și prost.

Duminicile la prânz, când e jale mare prin căminele de băieți unde aveam o cameră ca să țin legătura cu ceilalți colegi mai puși pe învățătură nu pe golăneală, mergeam în vizită pe la câte o familie care avea fată de măritat. Eram bun pentru așa ceva. Mâncam bine și lăudam mâncarea și pe gospodina casei. Cea mică, având opt clase sau doar liceul, roșie în obrăjori tot trăgea speranțe că ne vom întâlni și altcumva decât cu mă-sa de față deși de cele mai multe ori mă-sa era de milioane dacă înțelegeți ce vreau să insinuez. Nu-mi era ușor de loc așa că eram atent și vigilent. Un fel de viitor tată socru cam rotunjor și cam plin de el, gestionar la un Gostat de pe la marginea Bucureștiului, mi-a făcut o prezentare en gros și en detail despre care va fi partea mea din ce are el dacă vom continua să ne vedem și să ne iubim. M-am speriat și mi s-a făcut frică. Dacă aia mică o fi gravidă și pică beleaua pe mine? Aveam grupa de sânge AB4 care, așa știam eu pe vremea aia, face copii de orice grupă. Deci, dacă se pune problema, al meu e! Nu m-am mai dus pe acolo deși era bine la ei, aveau casă mare, mâncam de toate și îmi făceau și pachet la plecare. Fata era frumușică foc și părea și cumințică. Dar, ce fată nu pare cumințică atunci când vrea să se mărite iar băiatul e bun! Cred că ați înțeles că băiatul eram eu și zău că eram băiat bun!

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.