5 decembrie 2022

HaletTV.RO

HaletTV.ro

VIBRAȚIA ZILEI – 31 AUGUST 2022

3 min read

Finalizare, suferință creată de conștientizarea necesității eliberării mai presus de riscuri, iubire până la sacrificiu de sine, înțelegerea profundă a relației dintre om și Divinitate.

VIBRAȚIA UNIVERSALĂ A ZILEI DE 31 AUGUST 2022 ESTE 9.

Azi se finalizează un ciclu, se termină o etapă necesară plină de schimbări și de semnificații misterioase. Luna modificărilor, a evoluției, a ieșirii de sub dominație, august 2022, cu a sa vibrație universală 5, ia sfârșit într-o zi de 31, cu o vibrație universală 9.

Iată cum poverile se îndepărtează, gândurile negre sunt împrăștiate, facem  curățenie în jurul nostru, ne suprimăm temerile și acționăm pentru a ne scutura, pentru a ieși din starea de angoasă, de neplăcere, de grijă, de teamă. Este ziua în care trădările ies la iveală iar trădătorii se împrăștie speriați.

În această zi durerea este absolut necesară dar și salvatoare. Pentru a ne atinge idealurile trebuie să ieșim din zona de confort, să sfărâmăm lacătele care ne țin inimile prizoniere în cetatea suferinței.

Este ziua perfectă în care dezrobirea este completă, în care ne recâștigăm independența, puterea de a acționa funcție de propriile dorințe. Este ziua în care ne redobândim controlul asupra noastră dar și ziua în care ne îndepărtăm cu durere de cei care ne-au ținut ostatici. Atașamentul față de uzurpator ne va crea o senzație de vinovăție pe care o vom învinge, împotriva căreia ne vom revolta.

Este ziua în care se produce sfârșitul dar și ziua care pregătește responsabilităție viitoare care însoțesc întotdeauna recăpătarea puterii asupra propriei persoane.

Este o zi excelentă pentru scriitori, pentru conducătorii de culte, pentru închiderea unei afaceri, pentru terminarea unui proiect, pentru renunțarea la durere.

Este o zi în care organismul este slăbit, se resimte după efort, emoțiile au istovit sistemul imunitar. Este bine să plângem cu măsură, este absolut necesar să zâmbim privindu-ne în oglindă, este bine să ascultăm muzică veselă chiar dacă numai la așa ceva nu ne este mintea.

Este esențial să fim prudenți permanent: acasă, pe stradă, la serviciu. Vom fi neatenți iar riscul accidentelor este mai crescut.

Este o zi tocmai bună pentru a ne plimba alături de cei dragi, pentru a regăsi puterea privind în ochi persoana iubită, pentru a ne relaxa, pentru a învăța să ne apreciem, să ne admirăm, să ne acceptăm așa cum suntem.

Nu începeți nimic nou azi! Este ziua deznodământului și nu a debutului.

Azi împrăștiați iubire, speranță, ajutați-vă apropiații, dați ajutor celor care au nevoie de el, fiți generoși, fiți blânzi mai ales cu propriile persoane și, dacă simțiți nevoia să faceți o declarație de dragoste spuneți-o, nu vă temeți, nu vă opriți. Iubirea este cea mai puternică armă a omenirii. Haideți să o folosim!

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.