Carti

Dialoguri cu Valentin Vrabie,
fost primar al comunei Pestera, actual primar al municipiului Medgidia
Cartea este disponibila in google play
https://play.google.com/store/books/details?id=S28SEAAAQBAJ

Prefata Eugen Ovidiu Chirovici

Căsătoria (nunta) a fost consacrată drept sacrament de Biserica Catolică abia în secolul al 12-lea, mai precis în cadrul Conciliului de la Verona (1184 AD).
Până atunci, consacrarea uniunii dintre cei doi soți nu presupunea nici măcar prezența unui preot și cu atât mai puțin oficierea unui ritual. Căsătoria era o chestiune privată, care îi privea doar pe cei doi parteneri și pe familiile acestora. Hotărârea de a include căsătoria printre tainele fundamentale ale bisericii a fost subliniată o dată în plus la Conciliul de la Lyon, în 1274 AD.
Una din consecințele imediate – mai ales în lumea catolică – a fost aceea că divorțul a devenit aproape imposibil din punct de vedere formal. Separarea partenerilor trebuia aprobată de o instituție a Vaticanului (care începând cu anul 1965 poartă numele de Congregația pentru Doctrina Credinței, dar care de-a lungul istoriei a fost cunoscută mai ales ca Sfântul Oficiu, adica Inchiziția) în cadrul unei proceduri laborioase și complicate, menite mai degrabă să descurajeze orice demers în acest sens. Dar de ce ajunsese biserica la concluzia că o asemenea măsură era necesară?
Anul 1054 adusese Marea Schismă dintre Vatican și Constantinopole, iar secolul care a urmat acestui act a fost cel al apariției unor numeroase alte “erezii” în lumea vestică, importate în Occident după Prima Cruciadă (1096-1099 AD), cea mai importantă dintre acestea fiind acea Catara, care se bucura de protecția puternicei familii a conților de Toulouse, stăpânii bogatei regiuni Provence din Franța de astăzi. În Italia își face apariția o confrerie secretă numită Fedeli D’Amore (unul dintre presupușii membri ai acesteia fiind poetul Dante Alighieri), care la rândul ei își găsește sălaș la curtea Eleonorei de Aquitania, soția regelui englez Henric al II-lea Plantagenet și mama viitorului rege Richard Inima de Leu. Această confrerie va naște operele trubadurilor, care în scurt timp vor cunoaște un success imens în toată emisfera vestică.
Or, toate aceste erezii, puternic influențate atât de vechile credințe celtice, cât și de esoterismul person descoperit în Orient după prima cruciadă, au o viziune diametral opusă celei a bisericii despre căsătorie în particular și despre relația dintre bărbat și femeie, în general.
Din punctul de vedere al bisericii, căsătoria era un rău necesar, menit doar să asigure perpetuarea speciei, iar relațiile dintre cei doi soți erau sever restricționate de o serie de prevederi obligatorii pentru orice bun creștin. Daca priviți tablourile de cuplu ale așa-numiților “primitivi” flamanzi din secolele al XIV-lea și al XV-lea, veți sesiza atitudinea extrem de rigidă a celor doi soți unul față de celălalt; dragostea era rezervată lui Dumnezeu, iar afecțiunea pentru partener nu trebuia să depășească limitele unei conviețuiri reci, în așteptarea adevăratei mize, care era viața de apoi. Însă ereziile respective induseseră în Occident conceptul de iubire, concept care putea fi consumat inclusiv sub aspectele sale fizice și în afara căsătoriei, care, mai ales pentru aristocrație, înseamnă la vremea aceea mai degrabă un pact politico-financiar decât unul sentimental. Din punctul de vedere al papalității, această potențială “dezordine amoroasă” amenința stabilitatea feudală într-un mod care necesita un răspuns imediat și care a venit, așa cum arătam mai sus, sub forma includerii căsătoriei printre sacramentele bisericii. Prin urmare, doar preoții puteau decide cine și în ce circumstanțe era suficient de compatibil cu altcineva pentru a forma un cuplu. Dragostea nu făcea parte dintre ingredientele considerate necesare asigurării fericirii conjugale.
Însă preocuparea pentru criteriile de compatibilitate în cadrul cuplului are o istorie mult mai veche decât creștinismul însusi, care poate fi descifrată în tăblițele acoperite cu scriere cuneiformă ale Sumerului și în papirusurile egiptene.
De aceea, o carte care analizează această chestiune din punctul de vedere al științei numerologiei mi se pare mai mult decât binevenită, cu atât mai mult cu cât secolele și mileniile scurse în clepsydra istoriei nu au adus cu sine răspunsuri exhaustive și “rețete” de netăgăduit ale succesului vieții în doi. Ce anume, dincolo de aparențe, asigură stabilitatea unui cuplu? Cum putem cuantifica compatibilitățile din cadrul acestuia? Există formule pe care putem fundamenta predicții rezonabile în privința longevității sentimentelor celor doi parteneri?
În această privință, în pofida acumulărilor științifice ale ultimelor trei secole, suntem, în linii mari, aproape la fel de inocenți cum eram în urma cu patru mii de ani.
O felicit așadar pe autoarea acestei cărți curajoase, care încearcă să pătrundă dincolo de aspectele pur biologice și/sau psihologice ale compatibilității de cuplu și să ne ofere un alt tip de înțelegere a procesului de plămădire și înflorire a celei mai puternice trăiri umane, iubirea.

Eugen Ovidiu Chirovici, Brussels, mai 2017

IN NUMERELE TATALUI Volumele I, II, III, IV
Volumul I

PrefataEugen Ovidiu Chirovici

Asadar……

In urma cu un mileniu si jumatate, Augustin scria despre Sfintul Ambrozie ca era atit de mintos incit putea sa citesca fara sa-si miste buzele. Astazi traim in epoca in care autostrazile informationale spinteca lumea de la un pol la celalalt iar dezvoltarea geneticii ne apropie periculos de mult de jocul de-a Dumnezeu.
Asadar, intr-o epoca ce pare a triumful viziunii iluministe a secolului al XVlll-lea – aceea A STIINTEI – un demers legat numerologie pare destinat mai degraba a anima fara prea multa imaginatie o conversatie de cafenea. Si totusi, merita sa ne intrebam de ce la inceputul Evului mediu credinta in numere era atit de puternica incit crestismul triumfator trebuia sa-si inventeze propria-i numerologie pentru a se face bagat in seama de publicul larg. Toti marii teologi – de la citatul Augustin la Sfintul Toma din Aquino – au consacrat largi capitole numerologiei in operele lor capitale.
De la Pitagora la Trithemius, de la Platon la Fulcaneli, toti inteleptii acestei lumi s-au plecat asupra numerologiei. Iar scepticilor le popunem un exercitiu de logica si fantezie. In fond stiinta ne-a demonstrat ca orice informatie trasmisa este in esenta un cod binar, o combinatie de zero si unu. Acum un infim exercitiu de fantezie – sa ne imaginam cum ar arata un sistem asemanator, in care ONTOINFORMATIA – adica informatia in sensul ei ontologic – reprezinta o combinatie cvasiinfinita a tuturor numerelor si cumbinatiilor posibile si/sau probabile ale acestora…Si cit de aproape este un asmenea demers de jocurile dragi cabalistilor gen Isaac Luria…
Prin urmare, un demers in domeniul numerologiei si al inefabilei legaturi a numerelor cu destinul nu este deloc vetust. Mai ales daca uitam o clipa ca traim intr-o lume pe care – cum spunea cineva – Descartes a “condamnat-o” la ratiune. O lume in care suntem obisnuiti sa credem doar in ceea ce mirosim, pipaim, vedem, gustam. Uitind ca sufletul, de pilda, nu poate fi pipait, vazut, gustat.
Am cunoscut-o pe autoarea acestei carti – mai mult prin corespondenta – ca pe o persoana preocupata de un domeniu complex pe care nu-l vede doar ca pe un hobby, ci asupra caruia se dedica, fara indoiala, cu pasiune si competenta. Este inteligenta, stie si are har. Iar daca primele doua aspecte sunt rodul stradaniei si al geneticii, ultimul este un dar pe care putini muritori se nasc pentru a-l merita.
Ii urez Milenei succes si grija pentru a nu se ineca in fluviul deseori tulbure al “massmedia”, in care multi scriitori autentici, din Romania si aiurea, si-au gasit sfirsitul literar.

Eugen O. Chirovici
Mare Maestru al Marii Loje Nationale din Romania.

Volumul II
Volumul III
Volumul IV
Alesii nostri oameni si ei- mandatul 2004-2008
Alesii nostri oameni si ei -mandatul 2008-2012
Alesii nostri oameni si ei – mandatul 2012-2016