OMD Mamaia Constanța începea să existe în lunile aprilie /mai 2023…
În 2019, Legea Turismului, al cărei rol a fost de actualizare a unui cadru legislativ mai vechi de de 20 de ani, a adăugat înființarea Organizațiilor de Management al Destinației (OMD), a căror principală funcție este ” de promovare a destinațiilor turistice care se realizează prin implementarea strategiilor de marketing al destinației” (https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/208285).
În anul 2021, George Măndilă, a purtat prima discuție referitoare la oportunitatea înființării OMD Mamaia Constanța însă ambițiile și orgoliile au întârziat proiectul de hotărâre care s-a concretizat abia în toamna lui 2022.

În lunile aprilie /mai 2023 Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța începea să existe iar prin iulie/august deja avea activitate și îl avea ca președinte pe George Măndilă.
De atunci numărul turiștilor veniți în stațiune a crescut, evenimentele organizate sunt tot mai multe și mai diverse și, mai ales, pentru toate vârstele, pentru întreaga familie iar efortul de a readuce turiștii străini în Mamaia este prioritar.
Dacă în anul 2023 în stațiune s-a desfășurat un eveniment aniversar al Festivalului Național de Muzică Ușoară Mamaia, în vara lui 2024, s-a produs o primă ediție după o pauză îndelungată în realizarea acestui iubit festival iar în acest sezon, 2025, a continuat cu un succes incredibil.
„Dacă mai era cineva care se îndoia de forța stațiunii Mamaia doar ce și-a spulberat scepticismul”, a declarat George Măndilă, președintele OMD Mamaia Constanța.

mai multe comunicate de presă aici
mai multe despre OMD Mamaia Constanta aici
instagram Mamaia Constanța aici
mai multe articole despre Constanta aici
