Nu-i diavolul vreo șandrama de seamă

De fapt el vine doar din întâmplare

Noi ne-nchinăm minciunii, plini de teamă

Și diavolul e-n noi, în fiecare.

Eu sunt satan, când uit de-acea poruncă

Să îmi iubesc aproapele, mai mult

Decât pe mine însumi, praf de stâncă

Și nu mai vreau de nimeni să ascult.

Tu ești satan, când fără de credință,

În jurul tău arunci doar vorbe goale,

Și furi, și minți, având doar o dorință

Să fii cât mai bogat pe a ta cale

Suntem satani cu toții, niște fiare

Ce nu mai știm nici cine ne-a creat

Uitând de rostul vieții, cel mai mare

De-a ne ierta, iubind cu-adevărat.

Și-atunci vă-ntreb, e Dumnezeu de vină,

Că noi ne-am lepădat de-al său cuvânt?

Satani pustii, străini de-orice lumină

Rătăcitori în beznă, praf în vânt

Dați la o parte ura și mândria,

Îngenunchind cu fața către cer

Și pe satan îl va-nghiți urgia

Sfârșindu-se-n pustiul efemer!

Cu drag, LIVIU BĂIȚEL

error: Continut Protejat!!