Nu-i diavolul vreo șandrama de seamă
De fapt el vine doar din întâmplare
Noi ne-nchinăm minciunii, plini de teamă
Și diavolul e-n noi, în fiecare.
Eu sunt satan, când uit de-acea poruncă
Să îmi iubesc aproapele, mai mult
Decât pe mine însumi, praf de stâncă
Și nu mai vreau de nimeni să ascult.
Tu ești satan, când fără de credință,
În jurul tău arunci doar vorbe goale,
Și furi, și minți, având doar o dorință
Să fii cât mai bogat pe a ta cale
Suntem satani cu toții, niște fiare
Ce nu mai știm nici cine ne-a creat
Uitând de rostul vieții, cel mai mare
De-a ne ierta, iubind cu-adevărat.
Și-atunci vă-ntreb, e Dumnezeu de vină,
Că noi ne-am lepădat de-al său cuvânt?
Satani pustii, străini de-orice lumină
Rătăcitori în beznă, praf în vânt
Dați la o parte ura și mândria,
Îngenunchind cu fața către cer
Și pe satan îl va-nghiți urgia
Sfârșindu-se-n pustiul efemer!
Cu drag, LIVIU BĂIȚEL