Eu am dus-o bine cu ai mei în Coiciu. Eram un copil răsfățat și nu știu cum s-a întâmplat de a ieșit ceva bun din mine. Poate că am avut noroc.
Fratele meu însă mereu mai mare cu nouă ani decât mine a tot avut necazuri și probabil de aceea nici nu m-a îndrăgit foarte tare.
Ba avea treabă să se ducă după marfă încă de mic cu căruța ba era obligat să stea cu mine în loc să se joace și el cu ceilalți copii de vârsta lui.
Când să intre la liceu, prin ’52 parcă, au venit unii vigilenții noi societăți bazate pe dreptate și adevăr și l-au scos de urechi afară din clasă: „tu să te duci la tac-tu la cârciumă nu la școală printre copiii muncitorilor și oamenilor noi”. Ce o fi fost în sufletul lui de copil gonit de la școală? Unde era vina lui?
Ai mei s-au grăbit să-l dea la meserie la ceva mai bun nu la fiare sau prin construcții. A ajuns ucenic în atelierul de reparații radio al domnului Ifrim undeva pe lângă Furnica. Era harnic și isteț așa că a prins repede și fapta bună și șmecheriile.
Când i-a venit timpul l-au luat în armată la marină, la Mangalia, trei ani. Aveau ăștia nevoie de băieți care se pricepeau la radio.
A plâns mama de parcă îl duceau la război. Când s-a întors era jale mare apăruseră televizoarele și el pierduse priceperea, se descurca greu, ca la început.
„Ce fac mă că nu mă ajung cu ciubucul câștig puțin nu mă descurc, nu mă știe lumea”, se confesa el unui prieten coleg de suferință.
„Păi, ia zi, cum faci?”
„Mă uit în televizor văd defectul îl repar cât pot de repede și apoi le zic să-mi dea cât vor ei. Și îmi dă puțin.”
„Păi, aici greșești. După ce vezi defectul stai nu te grăbești și începi să oftezi, să pari îngrijorat. Scoți o lampă te duci cu ea în curte te uiți prin ea iar oftezi o pui la loc și îți aprinzi o țigară.”
„Eu nu fumez”.
„Foarte rău, mă, băiatule! Vrei să câștigi bani, te apuci de fumat. După vreo juma de oră zici gata doamnă s-a rezolvat nu vă las eu fără televizor. Merge mai bine ca la început. Altă dată tot pe mine să mă chemați pentru că de acum îl cunosc.”
Cred că așa a făcut pentru că vedeam cum se pricopsește. S-a înscris la seral, și-a luat mașină o Dacia 1100 dintre primele cu piese franțuzești de ziceai că e Renault nu alta, s-a căsătorit cu o tânără studentă la Institutul Pedagogic și tot așa.
Într-o seară după un chef prelungit la noi acasă în apartamentul de sus unde se mutase fratele meu cu nevastă-sa am rămas doar ei doi eu și o soră de-a tinerei soții măritată cu un vaporean mereu plecat de acasă, unul căruia îi ziceam Grecu deși nu era.
Am tot dansat noi ce am dansat până văd că frumoasei soții de vaporean i se cam aprindeau călcâiele după mine probabil și pentru că altul nu mai era pe acolo.
Avea chef să-mi arate cum își dă chiloții jos să îi văd și eu în camera de alături.
Fratele meu zice „du-te mă, du-te mă, nu fi bleg” și ca orice tânăr căsătorit îi spune, mai degrabă îi cere voie, nevestei, tânăra nouă doamnă Haleț.
„Vai, ce rușine, așa ceva nu se poate, soră-mea e fată cuminte să nu cumva să mă faceți de râs.”
Altcumva cumnată-mea cică ținea foarte mult la mine. Din Gigilică în sus și Gigilică în jos nu mă scotea.
Așa că am ratat aventura amoroasă eu fiind și foarte tânăr și fără experiență în astfel de întâmplări ca să vă pot povesti acum chestii mai tari și mai interesante.
Nu am reușit să mă integrez în familie mai mult decât era cazul deși eram foarte pregătiți și eu și respectiva doamnă vaporeancă destul de mai în vârstă decât mine. Pe vremea aceea toate femeile erau mai în vârstă.