Sezonul estival 2024 a trecut iar toamna și-a intrat în drepturi. A început sezonul ploilor iar OMD Mamaia Constanța, prin reprezentanții ei, stabilește deja obiectivele pentru vara următoare.
Echipa formată din doar câțiva oameni s-a descurcat excelent în ciuda volumului mare muncă.
În prezent sunt doar trei persoane angajate și munca este împărțită cu președintele organizației, George Măndilă, care nu se menajează deloc. Alessandra Frunteș se ocupă de marketingul digital și imagine, Oana Silviana Crăciun este specialistul în comunicare iar Alexandra Staicun se ocupă de tot ceea ce ține de partea de secretariat, partea juridică și economică a OMD-ului.
În ceea ce-l privește pe George Măndilă, în calitatea sa de președinte, deși rolul său am bănuit eu că ar fi de distribuire a sarcinilor și de coordonare, practic el, cu multă muncă și răspundere pune în operă ceea ce comandă sau decide Consiliul Director care, la rândul său, execută ceea ce stabilește Adunarea Generală a Asociației. Conducerea este asigurată de AGA, de executarea sarcinilor se ocupă Consiliul Director și președintele iar controlul aparține cenzorului.
Deși organigrama OMD Mamaia Constanța conține 11 persoane inclusiv managerul, tot ceea ce înseamnă promovarea turismului, în această destinație, reprezintă efectiv efortul celor patru persoane. S-a stabilit de curând că este neapărat necesar încă un angajat pentru tot ceea ce înseamnă tehnic-administrativ și, probabil, în luna octombrie se va face anunțul public în acest sens.
Concluzia celor din HORECA este că sezonul acesta a fost unul mai bun, cu o creștere evidentă față de 2023, dar că se poate și mai bine.
Cel mai obositor eveniment din vara lui 2024
Revenind la vara anului 2024, cel mai obositor eveniment, conform spuselor lui George Măndilă, a fost acel INFOTRIP internațional organizat chiar în perioada desfășurării festivalului NEVERSEA.
Au fost invitate 50 de persoane din țări diferite cărora timp de 5 zile le-a fost prezentat litoralul românesc. Au fost zile încărcate de emoții, griji, bucurie și mulțumirea lucrului bine înfăptuit. Trebuie specificat faptul că a fost un succes, rezultatul dorit fiind atins, adică promovarea stațiunii Mamaia și a orașului Constanța.
În ceea ce privește cea mai mare mulțumire a fost realizarea Festivalului de Muzică Ușoară Mamaia, unde totul a decurs bine.
„Este un act artistic major și un reper cultural în România iar noi avem nevoie de el și vom face tot posibilul să se finiseze, să se rafineze de pe un an pe altul încât la un moment dat să ajungem să i se spună, ca odinioară, SAN REMO DE ROMÂNIA”.
Este binecunoscut faptul că două evenimente foarte iubite, FESTIVALUL SANREMO și CARNAVALUL DE LA VENEȚIA se desfășoară în perioada rece din an adică între 6 și 10 februarie Sanremo, respectiv 27 februarie- 02 martie 2025, Carnavalul de la Veneția, care se organizează mereu cu 40 de zile înaintea sărbătorilor pascale catolice, începând la data căderii secului de carne, în ziua dinaintea „miercurii cenușii”.
Din păcate, clima din România nu permite desfășurarea unui festival în aer liber în perioada iernii, cum este cel de la Veneția iar lipsa unui spațiu mare, a unei săli de spectacole, face imposibilă desfășurarea unui eveniment similar celui de la Sanremo. Sunt două dezavantaje majore care ne împiedică deocamdată să umplem hotelurile în timpul iernii, este de părere George Măndilă.
Și pentru că am amintit de sală de spectacole, am aflat de la președintele OMD Mamaia Constanța cum că, Teatrul de Vară va găzdui cu siguranță Festivalul de Muzică Ușoară Mamaia în anul 2026, an în care se împlinesc 120 de ani de la înființarea stațiunii și care va fi marcat printr-o serie de manifestări de amploare.
În prezent există un câștigător al contractului de proiectare și execuție al Teatrului de Vară și se lucrează la faza de proiectare, urmând ca undeva prin iarnă cel mai probabil prin primăvara lui 2025 să se observe și începerea lucrărilor efective.
În ceea ce privește planul de activități pentru 2025 festivalul de muzică ușoară se va desfășura tot la Piațeta Perla.
Numărul evenimentelor organizate la finalul fiecărei săptămâni va crește de la 2 la 3, adică în zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Programul cu mascote va continua cu anumite îmbunătățiri în privința cronologiei pentru a face spectacole pentru copii și a extinderii punctelor fixe.
Cu siguranță evenimentele sportive vor fi prezente iar stațiunea Mamaia va fi cumva segmentată pe așa numitele categorii de interese: Mamaia artistică, Mamaia culturală, Mamaia sportivă și Mamaia sănătate.
În curând va avea loc o întâlnire penru organizarea unui Concurs Internațional de Flaut, care se va încadra perfect la ceea ce se va numi Mamaia culturală. „Participanții din țări diverse vor duce cu ei experiența din stațiunea turistică Mamaia”.
George Măndilă ne asigură însă că acestea sunt doar câteva dintre activitățile vizibile, existând multe altele nevăzute și necunoscute publicului larg referindu-se la munca de planificare.
„Repet: trebuie să fim mai prezenți în calupurile de publicitate, în cât mai multe site-uri importante de presă din România pentru ca ideile și mesajele să ajungă la cât mai mulți oameni. Comunicarea publică locală o consider foarte bună, va trebui menținută. Va trebui să facem mai multe InfoTripuri (tururi de informare) atât pentru străinătate cât și pentru cei din România.
Am mai avut un InfoTrip împreună cu OMD Mangalia și cu Asociația Patronală Eforie, l-am numit De la Mamaia la Mangalia ” și am adus vreo 300 de operatori în turismcărora le-am prezentat Mangalia, Eforie, Mamaia și Constanța și a fost un succes. Am discutat cu ANAT-ul să aducem anul următor 500-600 iar pe viitor să ajungem undeva la 1000 de persoane, în așa fel încât să cuprindem toate agențiile de turism, să le prezentăm și să facem pachete turistice pe care să le vindem”.
Lunile rămase din toamna 2024, octombrie și noiembrie vor fi ocupate cu participarea celor din OMD Mamaia Constanța la târgurile de turism. Vor merge în Italia, la Rimini și apoi la Londra unde se desfășoară cel mai important târg de turism din lume. Urmând alte două târguri de turism la Varșovia.
Luna noiembrie este și ea una plină întrucât se va pregăti o colaborare pentru evenimentele din 14 Noiembrie, de Ziua Dobrogei.
Evident luna decembrie și pregătirile pentru sărbătorile de iarnă nu trebuie uitate.
Iată așadar că Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța este permanent la datorie, întrucât activitatea sa se desfășoară pe întreg parcursul anului, nu doar în perioada sezonului estival.
În extrasezon se face promovare, se fac planificările, se încheie contractele pentru evenimentele viitoare.
Așa cum scriam zilele trecute când vă prezentam interviul avut cu președintele OMD Mamaia Constanța, totul se rezumă la provocări și muncă intensă, emoții și proiecte de viitor, buget și gestionarea acestuia cu atenție, griji și responsabilități asumate.
omd.mamaia.constanta@gmail.com
mai multe info despre OMD Mamaia-Constanța aici
mai multe articole despre activitatea Primăriei Municipiului Constanța aici
mai multe informații despre Primăria Municipiului Constanța aici
mai multe despre omd mamaia constanta in halettv aici



