CIFRA DESTINULUI – 2 din 1 şi 1
Niciodată de unul singur, însingurat mereu, cel mai bine îi este în mulţime. Pe care s-o conducă doar cu ştirea lui. Pentru a avea realizări va avea întotdeauna nevoie de parteneri cărora să le vorbească deschis, franc. Şansele lui în viaţă vor fi legate de parteneriate: niciodată unu fără doi…
Pentru că nu este un 2 şi atât, adică doar un tip de treabă şi un colaborator adevărat, și are o cifră a destinului formată dintr-un 1 şi încă 1, şeful din el va răbufni mereu.
Va îmbina capacitatea de a colabora, de a trata, cu aceea de a fi şef.
Diplomat până în măduva oaselor, ţine cont de cele mai multe ori de sentimentele celorlalţi, de orgoliile lor, lăsându-i pe ei să fie recompensaţi pentru munca sa. De fapt, fără ca cineva să-şi dea seama, îşi consolidează propria poziţie conducând, lăsându-i în acelaşi timp pe alţii să fie în frunte. Ştie să fie şef fără a avea orgoliile şefului. Are abilitatea de a conduce fără a se expune, de a refuza fără ca cineva să-şi închipuie că el a spus „NU“. Uneori se retrage în sine, poate fi timid. Dar, când timiditatea în lanţuri grele o strânge, este afacerist puternic, de ambiţii stăpânit. Îi place să domine, dar altfel decât unui conducător obişnuit (egoist şi rău), cu isteţime, cu şiretenie, chiar se distrează. Este mândru de bunătatea lui, dar şi de abilitatea de a-i juca pe toţi pe degete, de a-i manevra. Vrea să aibă alături un coechipier puternic, pe care mai puternic să-l facă. Cine conduce? Captează lesne atenţia oricui. Devine uşor recunoscut, o personalitate. Un adevărat maestru al planificărilor, îşi pregăteşte totul cu multă atenţie.
Are o răbdare diabolică putând aştepta ani pentru ca planul să-i rodească, pentru a acţiona exact atunci când trebuie.
Acceptă greu să-i spună cineva ce şi când să facă şi mai ales să fie zorit. El ştie întotdeauna când este cel mai bine. Este bun la orice, este migălos, fin, greu de manevrat. Ideal pentru cei ce-i stau prin preajmă ar fi să-l lase să ţipe când este furios. Este sensibil. Dacă vrei ceva de la el, cu el, fii amabil pentru că îl răneşti uşor. Mai bine nu vrei. Pare a fi om aspru, aspru e doar cu el. Faţă de ceilalţi se ascunde. Nu poate spune nici când milă–i şi nici că are sentimente. Afaceri face cu mintea, nu cu sufletul. Nu vrea să supere pe nimeni, spune ca toţi dacă nevoie e şi face după cum îi este doar lui bine.
Excentric… norocos…, cifra zilei de naştere este 21
Ieşit din tiparele în care unii, nu ştiu cine, ne-au încadrat, iese la braţ adesea cu el şi cu norocul. Se comportă bizar. Şi, ce? El poate fi oricum doreşte. Prin ziua sa de naştere există ristul de a irosi şansa care se iveşte. Prin destin ştim că munceşte. Am zice totuşi că, norocos cum este, se nimereşte a munci atunci când ocazia vine şi se distrează la momentul potrivit.
În numerograma zilei de naştere apare linia completă 123: este organizat, ordonat în planuri, în idei, acasă, pe stradă, la serviciu. Linia 369, pe fugă-i poate pune pe duşmani. E linia inteligenţei.
Dacă doreşti să îl încurci, să îl trădezi ori eşti nebun, ori prost.
Un sfat ţi-aş da: te du! Ar putea fi ciufut şi greu de înţeles adeseori, nu-i musai de la el ci de la 7. Nu-i este teamă de singurătate ba uneori o vrea. E drept că-n graţiile-i este greu să fii căci nu prea ştii de unde ai putea să-i iei, cum să-l apuci şi, mai ales cum să îl ţii. Drumul singur îl va alege, cărarea doar el îşi va bătători şi soarele dacă nu-i pe unde el vrea a merge, se va mai gândi de va dori să îl aducă. Pe scurt, e căpos şi n-ascultă nimic şi de nimeni.
Fiecare literă din nume are influenţa sa asupra noastră. Emite, iar noi primim ale ei vibraţii. Funcţie de ele avem relaţii mai bune sau mai rele cu cei din jurul nostru, acţionăm mai dur ori poate cu fineţe…
O cifră a numelui complet a cărui vibraţie e 5, aşa cum Mitroi are, înseamnă adaptabilitate. Nu vei şti niciodată cu adevărat ce simte…
Nu-i place să-l opreşti, sau să-şi interzică nimic.
Îi poate motiva pe cei din jurul lui şi popular este peste măsură, încă puţin… Va merge când va dori oriunde, va face ce va vrea. Nu poate stăpâni al său imbold de a fugi de a pleca, de-a dispărea. Uneori nu fuge de ceilalţi ci de el.
Cel mai uşor, mai sigur şi mai bine poate să te pătrundă, să te cunoască, să vadă în tot şi dincolo de multe pe care mulţi nici nu le văd şi nici nu vor să creadă că există. Poate să scormonească adânc în el şi este în stare să aducă spre lumină tot ce e bun şi încă e latent – cifra energetică e 7.
Necazuri? Zău? Care-i problema ta? El va avea întotdeauna tolba plină cu idei, trăznite, drăgălaşe, echivoce, poznaşe, ori categorice care-l vor ajuta cu siguranţă să se ridice curăţel şi sigur din orice impas – caracteristica ascunsă este 3
În perioada cuprinsă între 34 şi 61 de ani, o vibraţie 3 îi va aduce norocul, o viaţă socială bogată în evenimente. Se va confrunta adesea cu plictisul căutând tot soiul de provocări. Este posibil ca uneori să tindă a risipi şansele care se ivesc.