numerolog milena halet- vibratia zileinumerolog milena halet vibratia zilei

Vibrația universală a zilei este 1.

Numerologia a devenit prietena mea acum mai bine de douăzeci de ani. De atunci o iubesc, o respect, țin cont de indicațiile ei, calculez vibrația fiecărei zile, calculez numarograme, dau sfaturi celor din familie și prietenilor și este foarte bine.

Azi, spre exemplu, vibrația universală a zilei este 1, iar vibrația personală (adică vibrația calculată pentru mine, ținând cont de data nașterii) este 6. Ce înseamnă asta? Că suntem toți mai puternici, mai siguri pe noi, mai orgolioși, că preferăm să decidem singuri ce facem, cum și când (apropo de prezența redusă la vot în București), avem personalitate. Dar este o zi perfectă pentru a începe o afacere nouă, o carte nouă, un capitol nou al vieții.

Vibrația personală 6 îmi șoptește că azi cel mai bine ar fi să mă responsabilizez, să mă ocup de tot ceea ce ține de casă, gospodărie, familie, să citesc, să învăț.

Așadar azi, m-am trezit la 05.00, pentru că așa am vrut eu, am scris pe Only Press un material despre bunătățile pe care Gina Bradea ne învață să le preparăm, am deschis o nouă categorie în siteul ONLY PRESS: REȚETE CULINARE PENTRU TOȚI DE LA GINA BRADEA, am adăugat o subcategorie aici, pe HALET TV, și anume NUMEROLOGIE ÎN GOSPODĂRIE și m-am încadrat la fix, respectând vibrațiile universale și personale ale acestei zile.

Mâine, vibrația universală este 2, este perfect pentru lucrul în echipă, pentru diplomație, parteneriat, o zi perfectă pentru a perfecta, semna și parafa, contracte de colaborare.

Sigur este că mâine musai să mă împrietenesc și să colaborez cu aspiratorul. Numai când mă gândesc la el mă doare mijlocul, de aceea l-am trimis la colțul de rușine, după ușă, să nu-l mai văd, poate se învață minte! Mâine verific în ce măsură corecția aplicată a fost de folos. Dacă nu, îl bag în izolare încă o perioadă! Restul voi mai vedea. Mâine dimineață vă voi anunța cum ne influențează pe toți vibrația universală 2 dar și cum vibrația personală mă ajută să rezolv treaba din gospodărie. Că da, am uitat să vă spun, tot azi și tot eu, am hotărât să pun niște fasole la umezit, nu de alta dar s-a terminat friptura!

Pe mâine!

mai multe articole despre retete culinare și Gina Bradea

mai multe articole despre NUMEROLOGIE aici

sursă foto text aici

error: Continut Protejat!!