Așteptăm de la ceilalți ceea ce deja știm că există în noi.
Cei care au o cifră a destinului 8, de exemplu, așteaptă ca ceilalți să înțeleagă conceptul de competiție, de luptă, de atenție sporită.
Cei care au cifra destinului 9 nădăjduiesc să constate că ceilalți au în ei capacitatea de fi tandri, înțelegători, toleranți.
Uităm că oamenii sunt diferiți.
Unii sunt compatibili dar nu identici. Asta înseamnă că pot comunica, se pot înțelege își pot oferi speranță și alinare.
Este posibil ca mulți dintre cei compatibili (ne referim la caracter) să aibă dorințe diferite (care sunt caracteristici date de numele complet (cifra vocalelor) fapt care i-ar putea împiedica să fie fericiți împreună (iar aici educația are o importanță majoră).
Altora le este imposibil să judece sau să aibă aceeași măsură sau înțelegere a lucrurilor ca ale partenerilor. Au alte speranțe, alte principii, au alt caracter.
Cifrele toate sunt doar nouă.
Cei mai mulți avem profilul numerologic alcătuit din toate aceste cifre dar care sunt așezate diferit ca urmare a rezultatului calculelor numerologice absolut particulare fiecăruia. Asta însemnând că vom gândi și acționa diferit în situații diferite deoarece avem fiecare o altă dată a nașterii și un alt nume.
Vom găsi, de exemplu, frați gemeni cu același caracter (calculat din aceeași dată de naștere) dar având comportamente diferite și peronalități diferite (ca urmare a faptului că au nume diferite).
Cei incompatibili oricât ar încerca, orice eforturi ar face, nu vor putea merge pe o aceeași cărare chiar dacă par a urma aceeași direcție.
Există încăpățânații. Bravo lor!
Sunt cei care luptă pentru un ideal chiar dacă acela nu este neapărat legat de ideea de libertate, fraternitate, neatârnare ci al căror țel este de a găsi modalitățile prin care să poată continua viața alături de persoana pe care au ales-o la început.
Ei se pot lăsa păcăliți de compatibilitatea dintre comportamentul unuia (numele purtat) și caracterul celuilalt (cifra destinului sau a datei de naștere).
Această compatibilitate poate fi, în anumite situații de mare ajutor. Există șansa ca cei doi, ignorând orice neînțelegere, să rămână împreună. Este un drum greu, presărat cu dezamăgiri, cu durere. Poate funcționa.
Dar caracterul nu înseamnă comportament (amintiți-vă ce spuneau bunicile noastre, cu tristețe: „trăiești o viață cu un om și nu reușești să îl cunoști”- tocmai pentru că noi îi judecăm pe ceilalți funcție de comportament. Nu avem nici timp și nici chef să stăm să-i descoperim caracterul partenerului.).
Capacitatea de a ne adapta comportamentul funcție de caracterul celuilalt nu este lipsită de durere și nu este veșnică.
Liberul arbitru al fiecăruia funcționează însă. Fiecare poate alege ceea ce vrea să facă, ceea ce îi este mai ușor. Fiecare poate alege să lupte pentru propria fericire (care poate însemna altceva, funcție de caracterul pe care-l au, pentru unii poate însemna o situație materială prosperă, pentru alții un partener înțelegător) sau să se ascundă, să se complacă.
dacă vreți să achiziționați cartea Căsătoria și Numerologia apăsați aici
mai multe despre Numerologie aici