An dificil (vibrație universală 7), lună grea (vibrație universală 9), zi complicată (vibrație universală 7).
Ideal ar fi să tratăm cu seriozitate orice activitate, orice acțiune de azi.
Vibrația universală a zilei de 7 februarie 2023 este 7.
Complicați și mofturoși, orice s-ar întâmpla azi, vom fi greu de mulțumit. Vom fi depresivi, vom fi dificili, vom fi căpoși.
Nu vom fi dispuși să negociem, nu vom asculta opiniile nimănui. Vom acționa după cum ne vom simți, adică anapoda, diferit, altcumva decât ar impune situația.
Cu siguranță o zi foarte grea, dureroasă, incomodă. Toată această lună va fi încărcată de dramatism.

Vom refuza dialogul, ne vom izola, ne vom ascunde sentimentele, vibrația este a însingurării.
Vom cere sprijinul Divinității, ne vom ruga mai mult, vom purta discuții lungi cu propriile persoane. Tot ce vom realiza va necesita efort suplimentar.
Vom avea presentimente de care ar fi bine să ținem cont.
Vom intui motivațiile gesturilor celor din jurul nostru. Le vom anticipa acțiunile.
Ne va deranja zgomotul, vom evita aglomerația. Dacă vom fi obligați să mergem la ședințe sau aniversări ne vom găsi tot singuri printre cei mulți care, la rândul lor, vor fi cu gândurile lor și departe de realitatea exterioară.
Banii vor ajunge mai greu și altcumva decât ne-am fi așteptat.
Afacerile se vor desfășura după alte planuri. O zi în care suferința își va face simțită rezența, cu prisosință.
Vibrația universală a unei zile este cea care ne influențează pe toți, indiferent de vârstă, de nume ori data nașterii. Educația primită, pregătirea profesională au darul de a ne întregi, de a ne defini în societate. Noi rămânem ceea ce suntem, oameni. Suntem diferiți, ne vom manifesta distinct, funcție de data nașterii, de numele pe care îl purtăm.
mai multe articole despre NUMEROLOGIE AICI
mai multe informații despre autocunoaștere, parteneri, numerologie si casatorie AICI
sursă foto titlu aici
sursă foto 1 aici