Tenebre, gânduri întunecate, tristețe, dezrădăcinare, finalizare, răbufnire, rupere, renegare, îndepărtare.
VIBRAȚIA UNIVERSALĂ A ZILEI DE 21 SEPTEMBRIE 2022 ESTE 9.
Ne năpădesc temerile, ne secătuiește rezistența, trebuie să punem capăt, trebuie să spunem stop, trebuie să facem ordine acolo unde haosul domnește.
Rupem lanțurile, oblojim rănile, distrugem lacătele, spargem ușile, ne eliberăm. Ne dezlegăm nodurile sufletelor, lăsăm lacrimile să curgă în voie, ne îndepărtăm de tot ceea ce ne provoacă durere, ne permitem să jelim și apoi curățăm sufletele, luminăm încăperi ferecate demult, eliberăm poveri, dăm drumul durerii să plece, gonim teroarea ce se înstăpânise peste noi, ridicăm din umeri mulțumiți, îi simțim mai ușori și zâmbim cu speranță.
O zi în care sfârșitul se petrece, o zi în care ajunși la capătul puterilor și al răbdării găsim curajul necesar pentru a ne descătușa de tot ceea ce ne speria, ne provoca spaime, ne urmărea.
Ne vom simți cumva sleiți, istoviți, epuizați. Vom fi preocupați și neatenți. Riscul accidentelor este crescut. Organismul este slăbit, are nevoie de odihnă.
O zi excelentă pentru acte de caritate, pentru manifestarea iubirii, pentru îndepărtarea negurilor.
Dacă vă doriți o zi reușită aruncați armele, puneți-vă flori în buzunare și în păr, oferiți dragoste și ajutor.
Nu începeți nimic nou, nu porniți pe cărări necunoscute! Relaxați-vă, iubiți-vă, ajutați-vă să vă reamintiți cum era când simțeați fericire în suflet. Iar ea, Fericirea, chemată, va veni.