Primii trei paşi nu înseamnă așa cum din greșeală unii mai spun că ar fi „mersul ” ucenicului ci un semn, un mod specific de a înainta, un simbol, o pornire iniţiatică.
Cu stângul, înainte, în linie dreaptă, este acceptarea începutului pe un drum altcumva din sentiment de încredere, ieşirea din pasivitate cu supunere şi nepricepere, fără raţiune, la comandă.
După primul pas, cu stângul, târâit, târșâit, prima înaintare spre ceva necunoscut, spre niciunde, cu puțină teamă și destule emoții, sprijinul îl fac cu piciorul drept, imediat, fără ezitare.
Raţiunea depinde de mine, e a mea şi mă însoţeşte, mă împiedică să greşesc pe acest drum nou plin de mistere unde nu ştiu ce să fac dar bănuiesc că viitorii frați ai mei trebuie să vadă că nu sunt prost și că sunt în stare și eu să fac ce fac și ei. Sunt hotărât să înaintez și să corectez erorile sentimentale care încă mă copleşesc.
Uf, mult am scris despre ceva aşa de simplu. Sau te pomeneşti că nu e simplu de loc? Am văzut uneori însistându-se ca la ieșirea din templu ucenicii să facă aceeași mișcare cu stângul înainte.
E o mare prostie să ieşim din templu tot cu stângul pentru că la ieșire mergem într-o direcţie cunoscută. Dacă mă întorc de unde am venit tot cu stângul înseamnă că am fost acolo, în templul masonic, degeaba.
Nu daţi în mine fraţilor!
Scriu şi eu cât mă pricep (și nimic mai mult decât trebuie) şi vă scriu vouă, fraților mei, buni și toleranți.
găsiți materiale de același autor aici
articole despre ezoterism masonerie aici