Anul acesta putem sărbători, pe 27 martie, cea de a 60-a zi mondială a Teatrului.
Pe la Constanța nu se prea aude nimic ca și cum nu prea mai avem Teatru. În astfel de momente slujitorii teatrului ar putea fi pe baricade în lupta cu puturoșenia și nesimțirea autoritățile de pe la noi.
Ziua Mondială a Teatrului a fost inițiată în anul 1961 de către Institutul Internațional de Teatru, Paris, ITI, și se sărbătorește anual din 1962, când a fost făcut public și primul mesaj al evenimentului, de către Jean Cocteau.
În 2020 mesajul a fost scris de Shahid Nadeem, autor dramatic din Pakistan transmis de pe scene virtuale, teatrele fiind pentru prima dată închise în contextul pandemiei de Covid-19.
În anul 2021 mesajul a fost transmis de actriţa britanică de teatru şi film Helen Mirren, iar evenimentele prilejuite de Ziua mondială a teatrului au fost transmise tot online.
Anul acesta, mesajul a fost scris de Peter Sellars, regizor de teatru și operă, director de festival.
La Cluj, de exemplu, pe 27 martie 2022, de la ora 19:00, în Sala mare, proaspăt redeschisă la capacitate maximă, spectatorii vor putea vedea spectacolul CARTOFORII de N.V. Gogol, în regia lui Ionuț Caras, unde, pentru prima dată pe scena Teatrului Național din Cluj, alături de actorii noștri va urca Iulia Savoș, psihopedagog, psihoterapeut sistemic și interpret în limbaj mimico-gestual, care va traduce spectacolul, în timp real, pentru spectatorii cu deficiențe de auz.
La Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova această zi se sărbătorește prin difuzarea înregistrării evenimentului ZIUA HEKTOMERON,o instalație performativă la care au participat 100 de regizori din 100 de țări. Evenimentul va avea loc duminică, 27 martie 2022, de la ora 12:00, online, pe website-ul hektomeron.com. După Decameronul lui Giovanni Boccaccio, HEKTOMERON a început în plină pandemie, în ianuarie 2021. Cam 100 de zile, pe un website a fost difuzat în regim de live streaming din Sala Studio a teatrului câte un episod al acestui proiect, fiecare episod reprezentând practic una dintre poveștile din Decameron.
La București pe scena Teatrului Național se suie în această zi specială, spre surpriza multora, domnul Dan Puric . Actualul director interimar actorașul Mircea Rusu tocmai a refuzat ca Teatrul Național să fie colorat în albastru și galben.
În 1864 Teatrul Mare a devenit instituţie publică de cultură, printr-un decret semnat de primul ministrul Mihail Kogălniceanu, iar în 1875, directorul Alexandru Odobescu îi pune numele instituţiei – Teatrul Naţional. La centenar, în 1952, Teatrul Naţional a primit numele Ion Luca Caragiale, iar în noiembrie 2014 Teatrul Naţional „l. L. Caragiale” a fost reinaugurat după ample lucrări de consolidare şi reamenajare.
Acum, la peste 160 de ani, Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti rămâne o instituţie-reper pentru cultura românească şi cel mai vizitat dintre teatrele româneşti.
La mulți ani, Teatrul Românesc!
sursă foto: washington.org