Cetățenii din Coiciu se pot mândri cu mine. Mă străduiam să fiu și inginer cum a vrut mama și la poalele culturii cum mi-am dorit. Cine în viața lui nu i-a făcut curte Culturii? Nu doamnei de la Cultură ci chiar culturii însăși așa cum este ea în aparență accesibilă tuturor neisprăviților.
Că nu e om să nu fi scris o poezie, cum bine zice românul căzut în melancolie. Și dacă printr-un nefericit joc al sorții nimerești, din sarcini de serviciu, să muncești cot la cot cu oamenii de cultură hărăziți din tot felul de nevoi să știe și să poată prin talentul lor să facă așa ceva ești mort. Te mănâncă de viu și te vor supune la toate caznele la care nici nu te gândeai dacă îți vedeai de treabă oriunde în altă parte mai ales la locul tău de muncă ce ți se potrivea așa ca toată lumea ca toți oamenii normali mai ales la cap.
Funcția mea de director al administrației teatrelor din Constanța era simplă: toate teatrele de păpuși, balet, dramatic, orchestra simfonică, teatrul liric trebuia să aibă de toate și încă ceva pe deasupra ca să poată funcția admirabil deși când era frig afară era și înăuntru iar tocmai pentru că peste tot nu se mai găseau de nici unele la noi pe scenă așa ceva nu era bine să se vadă.
Scena e de multe ori și trebuie să fie mincinoasă. Asta înseamnă programarea spectacolelor, vânzarea de bilete, funcționarea atelierelor pentru producția premierelor și întreținerea celor mai vechi, buna funcționare a echipamentelor de scenă și de culise, asigurarea cu tot ce trebuie pentru turnee și deplasări, administrarea spațiilor necesare tuturor celor care activau pe lângă și pentru artiști, buna funcționare a utilităților care mai de care mai insuficiente etc.
O nimica toată dacă ești la muncă de la ora 7 dimineața și pleci de acolo când crezi tu că e bine ca să poți veni și a doua zi mai puternic mai relaxat și gata să faci orice e nevoie. Și erau destule nevoi cele mai multe greu de prevăzut de înțeles și de rezolvat.
Autoritățile, culturale sau politice, uneori pe vremurile acelea era cam același lucru, îmi spuneau că ne mai pot susține financiar doar cu 40% din necesar și că ne sprijină dacă putem face noi direcțiunea ceva pentru a plăti oamenii cât se poate de bine și să nu desființăm nicio instituție de spectacol. Ați înțeles bine: comuniștii nu desființau Teatre.
La un moment dat, prin 1989 mi se pare, renumita și mult regretata Diana Cheregi e promovată secretar de partid și avea, cum bine vă gândiți, chef să răstoarne lumea spre binele ei și al nostru. Pentru că așa nu se mai poate. Dacă ne organizăm mai bine vom avea de toate nu ne va mai lipsi nimic. În primul rând de acum încolo nu va mai fi frig la Teatru chiar dacă pe țevi venea rar de tot ceva apă călâie iar afară iarna era frig deși partidul se lupta cu toate relele pământului spre mai binele nostru colectiv. „Mâine dimineață mergi cu noi, cu mine și cu directorul Mazilu, ca să rezolvăm niște probleme” îmi zice, ca un ordin, noul secretar de partid de la Teatrul Dramatic, tovarășa Diana Cheregi care avea de gând să se implice mai mult, să rezolve ce noi nu eram în stare.
Fix la ora nouă, pe hol, în fața biroului meu, mă așteptau, deja nervoși că nu plecăm mai repede, cei doi șefi ai mei dornici să îmi arate precum că implicarea lor ar putea fi esențială și multe lucruri vor fi mult mai bine rezolvate de acum încolo.După cum vă așteptați eu tocmai mai aveam ceva de făcut ba la teatrul de păpuși, ba pe la ateliere, ba pe la scenă pentru că ce rezolvi de dimineață e mai bine și poți spera că în ziua aia vei fi mai liniștit ca să mergi cu încredere cu cei doi care dacă nu aveau în ziua aia repetiție nu înțelegeau de ce mă frământ eu cu prostii și atâtea mărunțișuri.
După vreo jumătate de oră de îndemnuri tovărășești gen „hai mă odată să plecăm unde avem treabă ce tot ne ții pe aici”, Diana mă trage de mână, se uită în ochii mei cum vă imaginați voi că se uită o femeie la un pămpălău și îmi zice: „Acum înțeleg eu de ce nu s-a încurcat niciuna din teatru cu tine până acum. Ești în stare să o lași goală în pat pentru că mai ai puțină treabă!”Avea dreptate dar cred că exagera. Cum să lași nemulțumită o femeie goală care stătea dezvelită numai pentru tine? Altceva însă mă pusese pe mine pe gânduri. Deci se discutase pe acolo ceva de genul: „fetelor cine se culcă dragă cu directorul ăsta nou să vedem și noi cum e?”.