Tata avea de toate pentru noi, la el, în Coiciu. Sau, la noi, în Coiciu că e mai corect așa. Și cârciumă și băcănie și salon de nunți şi tot ce ne trebuia nouă pentru o viaţă de familie liniştită. Am fost primii care aveam pe acolo apă în curte și în casă. Aveam cal și căruță pentru aprovizionare nu pentru plimbare.
Fratele meu care era cu nouă ani mai mare decât mine conducea la un moment dat și el căruța. Îl trimitea tata după vin, după sifoane, după marfă. Eu nu am apucat onoarea asta. Când am făcut șapte anișori ne-am mutat din Coiciu și am devenit băiat de oraș. Fără cal şi căruţă.
Mama care avea grijă de tot ce mișca pe acolo se ocupa și de noi și de tata adică de toată familia. Prietena ei cea mai bună era o pisică. Mama mereu a avut pisică pe lângă ea.
În Coiciu pisica noastră era un cotoi, tare pezevenghi. Aducea în fiecare zi acasă, în curte, câte ceva. Fura probabil de pe sârmele cu rufe întinse la uscat. Cearceafuri, izmene, cămăşi, rochii etc. Mama nu mai ştia cum să scape de ruşinea astea. Noroc că vecinele ştiau obiceiurile. „Tanti Aneta nu cumva e la matale o rochie galbenă de-a noastră”?
Într-o zi a adus o cratiţă din aceea mare de opt litri. Goală, evident, dar imaginaţi-vă un cotoi care vine acasă cu o oală. Trăgând cu dinţii de ea, împingând-o cu labele din faţă. Ce zgomot, ce circ, ce panaramă, ce ruşine pe mama!
Când ne-am mutat în Piaţa Griviţa cotoiul nu a vrut să vină cu noi aşa că mama şi-a luat o altă pisică. Bună, frumoasă, harnică, şmecheră.
În fiecare noapte prindea un şoricel pe care mama îl găsea dimineaţa pe masa din bucătărie. A fost imposibil să o facem să înţeleagă că masa e pentru altceva nu pentru trofeele ei. Făcea pui mai mereu de parcă altă treabă nu avea sau nu mai erau pisici pe acolo.
Eram încă mic când am văzut o nuntă de pisici pe acoperişul unei magazii de la noi din curte. Aşa mi s-a spus că era ce am văzut eu. Un cerc de cotoi care miorlăiau ca fiarele şi în mijloc o pisică la care se duceau câte unul pe rând, nuntaşii respectivi. Probabil ca să nu ne umplem de pisici sau cine ştie din ce alte motive mama chema o fostă vecină de a ei din Coiciu, o fină de a noastră, care îi îneca într-o găleată plină cu apă pe pisoii nou născuţi. Scenă groaznică, înfiorătoare, executată cu un firesc greu de priceput şi care se repeta la noi în curte deseori fără ca cineva să fie îngrijorat de prezenţa mea şi de faptul că mi se pot tulbura astfel minţile.
Mama nu m-a ţinut departe de ce se întâmpla pe la noi niciodată. De exemplu indiferent de amploarea meselor festive, de la noi din casă, unele simandicoase, eu aveam loc la masă indiferent de vârsta mea. Poate că aşa mama îi obliga pe comeseni să fie decenţi, cine ştie. Mie îmi convenea. Mă simţeam important şi învăţam astfel destule.